Curs de instruire ,,Clasificaţia bugetară. Elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului,,
În perioada 28 mai - 01 iunie, Ministerul Finanţelor, în cadrul Proiectului Managementul Finanţelor publice, organizează un curs amplu de instruire în domeniul Clasificaţiei bugetare. Elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului. Cursul se va desfăşura în incinta Ministerului Finanţelor de luni până vineri, între orele 08.30-16.00.
Scopul instruirii este de a crea abilităţi de formatori în rândul specialiştilor în domeniul planificării bugetare, care ulterior vor participa la instruirea instituţiilor din subordinea autorităţilor publice.
Instruirea are ca bază proiectul clasificaţiei bugetare noi, ajustat la standardele internaţionale, setul metodologic privind elaborarea şi modificarea bugetului, dar şi proiectul Legii finanţelor publice şi responsabilităţilor bugetar-fiscale. Subiectele discutate se vor referi la metodologia nouă de elaborare a bugetului, care urmează a fi pusă în aplicare începând cu etapa elaborării proiectului bugetului pentru anul 2013.
Formatorii cursului informativ vor fi consultanţi locali din cadrul Proiectului Managementul Finanţelor Publice, precum şi specialiştii Ministerului Finanţelor.
REQUEST FOR EXPRESSIONS OF INTEREST(CONSULTANT SERVICES)
REQUEST FOR EXPRESSIONS OF INTEREST(CONSULTANT SERVICES)
REQUEST FOR EXPRESSIONS OF INTEREST (cONSULTANT SERVICES)
Banii publici trebuie gestionaţi la fel ca o afacere, adică profitabil, deoarece sunt limitaţi
Seminar de instruire cu tema „Executarea bugetului şi raportarea”
Sesiunea de toamnă de instruire pentru funcţionarii publici se desfăşoară la Ministerul Finanţelor
REQUEST FOR EXPRESSIONS OF INTEREST (CONSULTANT SERVICES)
REQUEST FOR EXPRESSIONS OF INTEREST (CONSULTANT SERVICES)