Stimaţi funcţionari publici,
Vă adresez cele mai sincere şi frumoase urări de bine, însoţite de sănătate, pace, bunăstare şi prosperitate.
Această sărbătoare reprezintă o confirmare a rolului funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administraţiei publice din ţară, a capacităţii lor de a-şi consolida eforturile pentru realizarea reformelor relevante, a aptitudinilor de luare a deciziilor oportune şi imparţiale şi, în acelaşi timp, a gradului sporit de responsabilitate civică.
8 iunie, Chişinău - Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de astăzi proiectul noii Legi a contabilităţii. Documentul, care redă directiva comunitară în acest domeniu, perfecţionează cadrul legal de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare corporative. La fel, stabileşte reglementări specifice entităţilor de interes public.
Ministerul Finanţelor a elaborat un concept de program guvernamental ”PRIMA CASĂ”, prin care familiile tinere să poată accesa credite imobiliare în condiţii facilitate. Ideea şi conceptul se bazează pe experienţa pozitivă a ţărilor din regiune, îndeosebi cea a României.
Documentul este expus consultărilor publice, după care urmează să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern.
Ministerul Finanţelor a iniţiat plata sumelor indexate pentru deponenţii ”Băncii de Economii” care au depus cereri de înregistrare până la sfârşitul lunii aprilie curent. Astfel, din data de 29 mai îşi pot ridica banii persoanele care se încadrează în următoarele categorii de vârstă:
În atenţia asociaţiilor profesionale din domeniul contabilităţii şi altor părţi interesate Ministerul Finanţelor anunţă selectarea elaboratorilor următoarelor acte normative:
1. Indicaţii metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care practică activitate profesională (avocaţi, notari, executori judecătoreşti, mediatori, administratori autorizaţi);
2. Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în sistemul parteneriatului public - privat.
Ministerul Finanţelor, în contextul armonizării legislaţiei fiscale şi vamale la Directivele Uniunii Europene conform Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, prezintă Conceptul de Rescriere a Codului Fiscal şi Vamal aprobat prin
Cetăţenii pot urmări procesul de acumulare a ajutoarelor pentru lichidarea consecinţelor ninsorilor abundente din aprilie curent, în regim on-line, pe un banner amplasat pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor.
Bannerul ,,Fonduri pentru lichidarea consecinţelor intemperiilor” conţine informaţia privind sodurile virate în conturile bancare ale Ministerului Finanţelor, care va fi actualizată la fiecare virare în respectivele conturi.
Hotărîrea Guvernului nr.238 din 25.04.2017 cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.294 din 17 martie 1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.134-143 din 28 aprilie curent.