Chişinău, 24 iunie 2016. Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie şi Serghei Puşcuţa, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, au semnat un Acord de colaborare privind schimbul de informaţii între cele două autorităţi.
Acordul prevede modul de colaborare dintre cele două instituţii referitor la efectuarea schimbului de informaţii şi accesul reciproc la datele din sistemele informaţionale deţinute.
Chişinău, 24 iunie 2016. În perioada 21 - 23 iunie curent, la Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi conturilor publice al Franţei au efectuat o vizită pe tematica raportării.
Vineri, 24 iunie 2016, cu începere de la ora 10:00, în incinta Ministerului Finanţelor (str. Constantin Tănase 7, Sala de protocol, etajul 2), va avea loc semnarea Memorandului privind colaborarea între Serviciul Vamal (SV) şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS) al Republicii Moldova şi Acordului privind schimbul de informaţii între SV şi IFPS de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.
Stimaţi funcţionari publici ai Ministerului Finanţelor!
Cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua funcţionarului public, consemnată anual la 23 iunie, Vă adresez cele mai sincere şi frumoase urări de bine, însoţite de sănătate, pace, bunăstare şi prosperare.
Chişinău, 23 iunie 2016. În perioada 19 - 22 iunie a.c., la Ministerul Finanţelor a avut loc misiunea de monitorizare a activităţilor Proiectului „Dezvoltarea capacităţilor pentru bugetarea pe programe în Moldova”, condusă de managerul de program PNUD, Alena Şrankova, însoţită de reprezentantul Ministerului Finanţelor din Slovacia, Marianna Macaskova, şi doi experţi ai Proiectului, Danka Kovalova şi Martin Valentovici.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de Director general al S.A. „Loteria Naţională a Moldovei” va fi desfăşurat în conformitate cu Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de Director general al S.A. „Loteria Naţională a Moldovei”.
Documentele pentru participarea la concurs vor fi depuse la următoarea adresă: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, 7, Ministerul Finanţelor, bir. 314.
În vederea asigurării calităţii şi utilităţii noii legi privind auditul, elaborată în baza directivelor europene, Ministerul Finanţelor a invitat joi, 16 iunie 2016, la o dezbatere publică, profesioniştii din domeniul auditului asupra discuţiilor preventive în procesul de elaborare a proiectului Legii privind auditul. La eveniment au participat şi directorul Centrului pentru Reforma Raportării Financiare (CFRR) - Jerry Decker şi directorul Camerei Auditorilor Financiari din România - Gabriel Radu.
Peste 50 de specialişti în domeniul contabilităţii din Republica Moldova au participat miercuri, 15 iunie 2016, la Ministerul Finanţelor, la o dezbatere publică asupra discuţiilor preventive în procesul elaborării proiectului Legii contabilităţii elaborat în baza directivelor europene, organizată de Ministerul Finanţelor şi Centrul pentru Reforma Raportării Financiare (CFRR) al Băncii Mondiale.