Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie şi Preşedintele Comitetului Vamal de Stat al Republicii Belarus, Yuri Senko au semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind sistemul de facilitare a comerţul reciproc. Documentul prevede consolidarea relaţiilor de colaborare şi asistenţă reciprocă între autorităţile vamale ale ambelor state, prin crearea sistemului de facilitare a comerţului reciproc ce se bazează pe transmiterea de informaţii veridice cu privire la deplasarea mărfurilor şi a mijloacelor de transport în conformitate cu condiţiile tehnice privind schimbul de informaţii între cele două autorităţi vamale.
Ceremonia de semnare a avut loc în prezenţa ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, care a menţionat că: ,,Respectivul document va impulsiona gradul de conlucrare comună dintre cele două instituţii prin schimbul de experienţă şi va uşura schimbul de informaţii, ceea ce va duce la simplificarea procedurilor de vămuire în domeniul comerţului”.
În intervenţia sa, Vitalie Vrabie a declarat că: ,,Prin semnarea respectivului Acord, Serviciul Vamal al Republicii Moldova îşi reconfirmă angajamentele de a stabili parteneriate durabile cu instituţiile partenere, astfel încât să identificăm noi instrumente de dinamizare a relaţiilor comerciale instituite.”
La rândul său, Preşedintele autorităţii vamale belaruse, Yuri Senko le-a mulţumit reprezentanţilor Serviciului Vamal pentru deschiderea cu care abordează orice oportunităţi de facilitare a comerţului, exprimându-şi convingerea că va fi asigurată realizarea tuturor prevederilor stipulate în Acord.
Evenimentul de semnare a fost precedat de o întrevedere a conducătorilor celor două instituţii, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de organizare a schimbului electronic de informaţii prealabile, precum şi oportunitatea elaborării şi implementării sistemului electronic de certificare a originii mărfurilor.
Un alt subiect abordat l-a constituit dezvoltarea profesionalismului angajaţilor, în acest sens fiind semnat un Memorandum de colaborare în domeniul pregătirii profesionale, document ce va permite stabilirea unui mecanism de cooperare între subdiviziunile specializate ale ambelor instituţii. Sursa