Interviul poate fi accesat aici
În perioada 17-18 mai 2016, în cadrul Ministerului Finanţelor s-a desfăşurat seminarul cu tematica ,,Reforma în domeniul contabilităţii sectorului public”, organizat de către Direcţia generală Trezoreria de Stat cu suportul proiectului de Asistenţă Tehnică pentru Îmbunătăţirea Reformei Managementului Finanţelor Publice în Republica Moldova, şedinţele fiind moderate de Irina Grigoryan, membru al Asociaţiei Experţilor Contabili Autorizaţi (ACCA), Marea Britanie, membru al grupului de experţi FAD FMI şi Fred Mear, membru al ACCA şi Institutul Acreditat de Finanţe Publice şi Contabilitate CIPFA.
Ministerul Finanţelor a prezentat Guvernului spre examinare proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 (aici).
Prin ordinul Ministrului Finanţelor ,,Cu privire la numirea în funcţie”, dl. Ruslan Malai a fost numit în funcţia de director al Agenţiei Achiziţii Publice, începînd cu data de 16 mai 2016.
(Interviu acordat în exclusivitate directorului agenţiei „INFOTAG”, Alexandru Tanas, de către ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu)
Partea I. Agenţia de soluţionare a contestaţiilor în problemele achiziţiilor publice va fi subordonată Parlamentului
Într-un interviu acordat pentru Realitatea.md, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, relatează detalii despre Bugetul de stat pentru anul 2016, când acesta va fi aprobat de către Guvern şi Parlament, dar şi dacă urmează a fi majorate salariile, pensiile şi alocaţiile.
La 12 mai 2016, în cadrul Ministerului Finanţelor, s-a desfăşurat masa rotundă cu genericul ,,Căile de optimizare a modalităţilor de documentare a operaţiunilor primare”, la care au participat reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, Ministerului Economiei, Ministerului Justiţiei, Serviciului Fiscal de Stat, Asociaţiei Businessului European din Moldova (EBA), Camerei de Comerţ Americană din Moldova (AmCham) şi Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Agenda de lucru a inclus subiecte care ţin de mecanismele de reglementare a documentelor primare.
La 5 mai 2016 s-a desfăşurat prima şedinţă a Membrilor Grupului coordonator pentru elaborarea CBTM (Cadrul bugetar pe termen mediu). Agenda de lucru a inclus subiecte care ţin de: