La 20 iulie 2015, viceministrul Finanţelor Maria Cărăuş a convocat prima şedinţă de lucru privind aspectele ce ţin de exerciţiul bugetar în anul 2015, precum şi iniţierea elaborării proiectelor bugetelor locale pe anul 2016, la care au participat reprezentanţii direcţiilor finanţe ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).
Referitor la executarea bugetului pe anul 2015, s-a discutat despre mersul executării bugetului de stat şi bugetelor UAT şi măsurile care urmează a fi întreprinse.
Asistenţa partenerilor din Slovacia pentru dezvoltarea capacităţilor de bugetare pe programe în Moldova este extinsă pînă la finele anului 2016.
În temeiul prevederilor art.50 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 şi art.19 din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, Ministerul Finanţelor, prin circulara nr.06/2-07 din 17 iulie 2015, a remis autorităţilor executive locale de nivelul al doilea şi direcţiilor finanţe particularităţile privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pe anul 2016 şi a estimărilor pe anii 2017-2018 (http://mf.gov.md/actnorm/budget/notenormmetod).
La 6 iulie curent, Direcţia managementul resurselor umane din cadrul Ministerului Finanţelor a găzduit, în vizita de informare “Reforma serviciului public în Republica Moldova”, 2 experţi din cadrul proiectului PADOS (Participatory Democracy, Open Governance & Efficient eGovernment Services project ), Anneli Temmes, director la Institutul de Management Public din Finlanda (HAUS) şi Aare Kasemets, cercetător la Centrul de dezvoltare şi training în serviciul public (ATAK), Estonia.
Prin prezenta, în atenţia contribuabililor se aduce la cunoştinţă despre intrarea în vigoare la data de 17 iunie 2015 a Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Valletta la 10 aprilie 2014.
Conform art.26 „Intrarea în vigoare” al Convenţiei nominalizate, prevederile acestea se vor aplica:
Stimaţi colegi,
Cu ocazia Zilei profesionale - Ziua lucrătorului Serviciului Fiscal şi Cu prilejul aniversării a 25-a de la înfiinţarea Serviciului Fiscal de Stat, Vă adresez cele mai calde şi sincere felicitări, urîndu-vă sănătate, fericire şi succes în activitatea Dumneavoastră.
Un proiect de hotărîre, prezentat de către ministrul Finanţelor Anatol Arapu, în acest sens, a fost aprobat astăzi de Guvern.
Astfel, în baza Legii nr.1225-XII din 8 decembrie 1992, victimele represiunilor politice vor primi compensaţii pentru recuperarea valorii averii confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia victimelor represiunilor politice.
Cea de-a treia Conferinţă naţională în domeniul auditului intern cu genericul: ,,Guvernare mai bună prin audit”, organizată de către Ministerul Finanţelor cu suportul Ministerului Finanţelor al Olandei prin intermediul unui Acord de colaborare, în vederea consolidării relaţiilor profesionale dar şi a celor informale, a avut loc la 25 iunie 2015 şi a întrunit circa 100 de participanţi, printre care şi experţi internaţionali.