Ministerul Finanţelor a plasat proiectul Politicii fiscale şi vamale pentru 2018 pentru consultări publice cu mediul de afaceri şi comunitatea de experţi. Documentul elaborat propune o politică echilibrată în domeniu, iar principalele modificări materializează inclusiv rezultatul asistenţei tehnice, finanţată prin intermediul Good Governance Fund.
Proiectul de lege publicat conţine propuneri de modificare şi completare a mai multor acte legislative, care decurg din obiectivele politicii fiscale şi vamale şi de administrare fiscală şi vamală pentru anul viitor, Conceptul de rescriere a Codului Fiscal şi Codului Vamal, precum şi obligaţiunile Moldovei în cadrul Acordului de Asociere RM – UE şi a altor acorduri internaţionale.
Cele mai importante măsuri ce se regăsesc în proiectul de lege sunt:
Documentul are ca finalitate creşterea încasărilor fiscale, stabilirea regulilor clare de impozitare bazate pe echitate şi simplitate fiscală, cât şi asigurarea unei previzibilităţi a politicii şi legislaţiei fiscale care să stimuleze crearea unui mediu investiţional atractiv în Republica Moldova.
Consultările publice ale Proiectul Politicii fiscale şi vamale pentru 2018 se vor finaliza pe 17 iulie curent, după care urmează a fi prezentat Guvernului spre aprobare. Proiectul şi materialele care îl însoţesc pot fi accesate aici.