În perioada 26-28 noiembrie curent, Ministerul Finanţelor, cu asistenţa Programului „Finanţele Publice pentru Dezvoltare”, finanţat de Ministerul Finanţelor al Slovaciei şi implementat în parteneriat cu Centrul regional al PNUD pentru Europa şi CSI în Bratislava, organizează un seminar în cadrul căruia reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului şi autorităţilor publice locale vor fi familiarizaţi cu conceptul bugetării bazate pe performanţă şi cu experienţa internaţională în acest domeniu. La eveniment participă experţi slovaci şi oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor al Slovaciei, care vor împărtăşi experienţa lor şi lecţiile învăţate ca urmare a implementării reformei bugetare din Slovacia.

În debutul seminarului, Veaceslav Negruţa, ministrul Finanţelor, a menţionat că succesul oricărei reforme este asigurat de două condiţii esenţiale – voinţa politică şi dezvoltarea capacităţilor necesare. Campania de instruire lansată de Ministerul Finanţelor duce anume la realizarea acestor premise.
Referindu-se la agenda reformelor promovate în domeniul managementului finanţelor publice, Veaceslav Negruţa a menţionat, că „disciplina bugetar-fiscală şi transparenţa bugetară sunt condiţii indispensabile pentru atingerea stabilităţii macroeconomice şi durabilităţii financiare pe termen mediu şi lung asumat de către Guvern”. În acest context, ministrul a remarcat importanţa dezvoltării unui proces bugetar, bazat pe principii şi reguli, care să asigure controlul asupra indicatorilor macrobugetari şi, respectiv, promovarea unei politici bugetar-fiscale echilibrate. El a mai spus că dezvoltarea unor proceduri transparente privind formularea şi administrarea bugetului public naţional va contribui la îmbunătăţirea procesului decizional privind alocarea resurselor bugetare care va duce în cele din urmă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice.

„Aspiratiile Republicii Moldova de integrare europeana au dat un nou imbold pentru promovarea reformelor bugetare si ne provoaca sa avansam mai rapid în directia adaptarii la standardele si bunele practici internationale. În acest context, implementarea integrala a bugetarii bazate pe performanta la toate nivelele administratiei publice reprezinta una din prioritatile strategice ale Guvernului pe termen mediu”, a declarat Veaceslav Negruta.
Expertul internaţional, Juraj Rencko, a prezentat conceptul şi principiile bugetării bazate pe performanţă, precum şi lecţiile învăţate din experienţa internaţională şi a Slovaciei. „Deşi există reguli şi principii generale pentru implementarea acestei metode moderne de bugetare, fiecare ţară îşi dezvoltă propriul sistem de bugetare adaptat specificului naţional”, a remarcat expertul.
Reforma managementului finanţelor publice, obiectivele sale, succesele şi obstacolele, inclusiv recomandările pentru ţările în tranziţie au fost prezentate de dl Tvaroska, fost secretar de stat al Ministerului Finanţelor al Slovaciei şi unul dintre liderii reformei bugetare din Slovacia.
Mario Vircik, Director General al Direcţiei relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Finanţelor al Slovaciei, a evidenţiat importanţa colaborării guvernelor în dezvoltarea unor mecanisme eficiente de gestionare a sistemelor bugetare naţionale. Implementarea planificării strategice multianuale, bugetarea bazată pe performanţă, descentralizarea fiscală sunt doar cîteva reforme cheie implementate în Slovacia, care au permis să plaseze sistemul finanţelor publice pe o cale sigură şi durabilă de dezvoltare. „Reformele nu pot fi implementate peste noapte şi nu sunt acţiuni de moment. Acestea reprezintă un proces coninuu de îmbunătăţire şi adaptare la noi situaţii economice, noi circumstanţe şi provocări”, a concluzionat oficialul din Slovacia.